Home » sport

CM 2010: Slovenia – Anglia 0-1, în Grupa C

23 June 2010 No Comment

Anglia a învins Slovenia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri, la Port Elizabeth, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei, în care va întâlni formaţia clasată pe primul loc în Grupa D.
Unicul gol al meciului a fost reuşit de Jermain Defoe (23), Slovenia ratând calificarea.

Slovenii au fost mai activi în primul sfert de oră al întâlnirii, au avut un şut destul de bun, prin Birsa (7), dar englezii au câştigat teren pas cu pas şi au preluat apoi în totalitate controlul jocului. Lampard a tras bine de la circa 30 de metri, din lovitură liberă, dar Handanovic a prins (14). Johnson l-a testat şi el pe portarul sloven (20), pentru ca imediat, la poarta cealaltă, Terry să blocheze un atacant sloven (20). Anglia a deschis scorul în minutul 23, când Milner a centrat de pe partea dreaptă şi Defoe a reluat în plasă de lângă fundaşul Suler: 0-1. Echipa lui Capello a mai ratat două ocazii clare de gol până la pauză, prin Lampard (27), care a tras peste poartă, şi prin Gerrard (30), dar Handanovic a reţinut balonul cu emoţii.

Anglia a dominat ostilităţile şi la reluare şi a ratat ocazii mari, prin Rooney (53 – luft la 16 metri, 57 – bară) şi prin Terry (57). Şi Slovenia a avut două şanse bune, în minutul 68, când Novakovic a tras în blocaj, iar Dedic a tras pe lângă poartă. Slovenii au atacat în ultima parte a întâlnirii, care a căpătat accente dramatice. Upson a degajat din faţa lui Dedic, aflat în poziţie excelentă (90). Pentru echipa lui Kek ar fi fost o premieră istorică atingerea optimilor de finală. Slovenia a fost eliminată în ultimul minut, când americanii au marcat în partida cealaltă.

La precedentele Cupe Mondiale, Anglia a pierdut o singură dată cel de-al treilea meci din grupă, în 1950, cu Spania (0-1). În urmă cu 36 de ani, pe 23 iunie 1974, Fabio Capello marca singurul său gol la Cupa Mondială, în meciul Italiei cu Polonia (2-1). Anglia şi Slovenia s-au mai întâlnit o singură dată, în septembrie 2009, într-un meci amical jucat la Londra şi câştigat de gazde cu 2-1.

Slovenia – Anglia 0-1 (0-1)

A marcat: Jermain Defoe (23).

Port Elizabeth, stadion ”Nelson Mandela Bay”: 40.000 spectatori; 19 grade Celsius

CM 2010, Grupa C

Au evoluat echipele:

SLOVENIA: 1. Samir Handanovic – 2. Miso Brecko, 4. Marko Suler, 5. Bostjan Cesar, 13. Bojan Jokic – 10. Valter Birsa, 18. Aleksandar Radosavljevic, 8. Robert Koren (căpitan), 17. Andraz Kirm (23. Tim Matavz, 79) – 11. Milivoje Novakovic, 9. Zlatan Ljubijankic (14. Zlatko Dedic, 62). Selecţioner: Matjaz Kek.

Rezerve: 12. Jasmin Handanovic, 16. Aleksandar Seliga – 6. Branko Ilic, 22. Matej Mavric, 19. Suad Filekovic, 3. Elvedin Dzinic, 21. Dalibor Stevanovic, 15. Rene Krhin, 20. Andrej Komac.

ANGLIA: 1. David James – 2. Glen Johnson, 15. Matthew Upson, 6. John Terry, 3. Ashley Cole – 16. James Milner, 14. Gareth Barry, 8. Frank Lampard, 4. Steven Gerrard (căpitan) – 10. Wayne Rooney (11. Joe Cole, 72), 19. Jermain Defoe (21. Emile Heskey, 86). Selecţioner: Fabio Capello.

Rezerve: 12. Robert Green, 23. Joe Hart – 5. Michael Dawson, 13. Steven Warnock, 17. Shaun Wright-Phillips, 22. Michael Carrick, 9. Peter Crouch, 7. Aaron Lennon.

Arbitru: Wolfgang Stark; arbitri asistenţi: Jan-Hendrik Salver, Mike Pickel (toţi din Germania); arbitru de rezervă: Joel Aguilar (El Salvador)

Cartonaşe galbene: Jokic (40), Johnson (48), Birsa (79), Dedic (81).

AGERPRES (Mihai Ţenea)

Alte Posturi Similare:

  1. CM 2010: Gol al lui Lampard anulat pe nedrept, în meciul Germania – Anglia Un gol valabil i-a f
  2. CM 2010: SUA – Algeria 1-0, în Grupa C Echipa SUA a învins
  3. Campionatul Mondial de Fotbal 2010: Clasamentul golgheterilor pana la data de 23 Iunie 2010 Clasamentul golghete
  4. CM 2010: Capello – ”Trebuia să câştigăm şi am făcut-o” După calificarea Ang
  5. CM 2010: Capello nu se gândeşte la demisie Selecţionerul naţion