Home » Diverse

Turiştii sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi de preţurile din Mamaia

17 June 2009 One Comment

mamaia-13Oaspeţii litoralului vor locuri de joacă pentru copii şi creşterea gradului de securitate în staţiune

Toate unităţile din staţiunea Mamaia şi-au deschis în sfârşit porţile, deşi Ministerul Turismului anunţa cu mare tam-tam că sezonul estival începe de la mijlocul lunii aprilie. Serviciile rămân deplorabile, iar preţurile mari, pentru ceea ce oferă litoralul românesc, conform spuselor turiştilor veniţi din toate colţurile ţării.

„Calitatea serviciilor este slabă. Sunt cu familia de două zile, stăm şapte nopţi şi pot spune că sunt nemulţumit. Am venit la începutul sezonului ca să profităm de preţurile mai scăzute. Faţă de ceea ce am văzut la televizor, mă aşteptam la mai mult”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, Cristian Lunganu din Iaşi. „Nici nu putem compara un sejur pe care l-am petrecut în Spania, cu vacanţele de pe litoralul românesc”, a mai precizat turistul din Moldova.

Mai mult

Alte Posturi Similare:

  1. Parcari noi in statiunea Mamaia La fel ca in primava
  2. Sfaturi pentru turiştii veniţi la mare Autoritatea Naţional
  3. Palm Beach Mamaia, primul hotel de 5 stele declasificat de Ministerul Turismului În staţiunea Mamaia
  4. Concert Jaba & Moonraisers @ Plaja H2O, Mamaia 10 Iulie 2010 Ora 22
  5. Aproape 35.000 de turişti pe litoralul românesc Week-endul care s-a